Fantezii Ascunse

  Era o zi de iunie in care nici norii nu apareau pe cer. Eu ma chinuiam de dimineata cu curtea casei bunicilor ... am mers la casa bunicilor dupa sapte ani. Anii in care n-am trecut insemnau balarii cat mine, tantari si o fantana in care mai bine nu te uitai.  Pe la unu, soarele dogorea din plin ...  eram ud cu transpiratie si praf de la cap la picioare. Toata dimineata o zarisem peste gard pe vecina din partea dreapta... muncind cu spatele, taind iarba, carand galeti .. dar n-avusesem inca curajul sa intru in vorba cu ea. Cand m-a strigat, am tresarit: — Mai baiete! Ai mancat ceva azi, ori te-ai hotarat sa mori de foame la tine in curte? S-a apropiat de gard. Ioana. Cincizeci de ani, slaba, dreapta, cu umerii goi arsi de soare si cu o fata pe care timpul o facuse doar mai interesanta. Purta un maieu alb, larg, din bumbac subtire, si sub el se vedea totul.. sanii ei lasati, care-i cadeau cu greutate spre coaste, sfarcurile desenandu-se prin material ca doua pete intuneca...

Totul a inceput cu o cutie. M-a chemat in biblioteca intr-o vineri seara, cu acelasi ton pe care il folosea de fiecare data cand avea un plan secret ... cu ceva zambet pervers in coltul gurii. Pe masa statea o cutie neagra, din piele intoarsa, cu capac. — Ce e asta? am intrebat. — Cadoul meu pentru noi, a raspuns ea, deschizand-o cu un gest lent. Inauntru, pe catifea neagra, zaceau: doua perechi de catuse, una din metal cu blana moale pe interior, alta din piele lata, o banda de catifea pentru ochi, un calus rosu ... cu gauri de respiratie, doua vibratoare, unul subtire si unul gros, un dildo mare cu vene, pe care l-am recunoscut ca pe o evolutie a celui cu care se jucase in prima noapte. Am simtit cum mi se usuca gura. - Am vrut sa-ti spun de ceva timp, a continuat ea. In manastire, singura libertate pe care am avut-o a fost aceea de a-mi lega singura mainile de pat, noaptea, si de a-mi imagina ca sunt in mainile cuiva. Ca nu mai trebuie sa decid eu nimic. Ca cineva ma tine. Astazi......

Au trecut patru zile de la noaptea aceea. Patru zile in care am trait cu gustul ei pe buze, cu mirosul ei, cu telefonul care vibra de fiecare data cand ea imi scria cate o prostie obscena sau cate o intrebare tandra, la fel de periculoasa. "Ma gandesc la tine", "mi-e dor de mirosul tau", "ce-ai face acum daca as fi goala langa tine?" ....  si asteptam fiecare mesaj de la ea. Era sambata seara. M-a chemat la ea fara prea multe explicatii: "Vino. Am ceva sa-ti arat. E important." Tonul ei m-a facut sa las totul balta si sa plec spre ea ... dar eram ganditor ... ce poate sa-mi arate? Locuia intr-o vila veche, eleganta, in nordul orasului, cu scari inguste si tavane inalte. De data asta m-a condus spre o usa masiva, din lemn sculptat, pe care a deschis-o incet, ca pe o cutie cu secrete... Biblioteca, am murmurat eu, privind in jur. Era o incapere invaluita in lumina galbena de la cateva lampi de citit. De la podea pana la tavan erau rafturi pline de ...

"Uneori, cea mai mare greseala este sa crezi ca ai controlul asupra timpului." Ma uitam in ecranul telefonului, dar nu vedeam mesajele pe care le scrisem. Era ora zece dimineata, ora in care orasul inca mai respira un amestec de somnolenta si agitatie. Aveam o ora si jumatate de asteptat pana cand actele mele de la spitalul din apropiere erau gata, asa ca am decis sa transform acea pauza fortata intr-un ritual de relaxare. Mi-am luat o cafea si m-am instalat la o masuta sub umbra racoroasa a unui copac, intr-o cafenea unde zgomotul orasului devenea doar un fundal distant. Exact atunci cand incepusem sa ma pierd in propriile ganduri, spatiul din jurul meu s-a schimbat. La masa vecina s-a asezat o femeie care parea a fi extrasa dintr-o revista de moda, dar cu o sexualitate mult mai cruda, mai reala. Purta o rochita scurta, eleganta, care nu lasa multa loca imaginatiei: conturul sanilor „obraznici” se ghida sub materialul fin, iar picioarele lungi, perfect sculptate, imi atragea...